
După succesul din 2025, vă așteptăm din nou și în 2026!
Anul 2025 al Festum Varadinum a fost greu de egalat. Datorită muncii comune și entuziasmului organizatorilor, partenerilor, voluntarilor și, nu în ultimul rând, al vizitatorilor, anul trecut a însemnat câteva săptămâni cu adevărat extraordinare. În cadrul seriei de evenimente au fost organizate peste 200 de manifestări, care s-au bucurat, fără excepție, de un interes deosebit și au demonstrat că Festum Varadinum a devenit cel mai importan eveniment cultural și comunitar maghiar din regiune.
Weekendul Majális a avut parte de o popularitate deosebită. Concertele, programele pentru familii, Curtea Organizațiilor Civile, precum și oferta gastronomică au atras zeci de mii de oameni în Cetatea Oradea. Nici malul Crișului nu a rămas gol: în perioada VinLaMal, acesta s-a umplut de muzică, arome și gusturi rafinate, dar și de foarte mulți vizitatori. Pe această cale, le suntem recunoscători tuturor celor care au contribuit, sub orice formă, la succesul anului trecut.
În acest context, Festum Varadinum revine și în 2026, ajungând la cea de-a 34-a ediție, care va avea loc între 3 și 17 mai. Experiența acumulată și încrederea publicului oferă o bază solidă pentru ca și ediția din acest an să fie la fel de memorabilă. Seria de evenimente va debuta pe 3 mai cu Pelerinajul Diecezan Sfântul Ladislau, urmat de Weekendul Majális, care se bucură în fiecare an de un mare succes, între 8 și 10 mai, iar nici în acest an nu va lipsi VinLaMal, care va avea loc între 15 și 17 mai, deschis nu doar iubitorilor de vin, ci tuturor celor care își doresc o companie plăcută și muzică de calitate. Desigur, toate acestea vor fi însoțite de numeroase evenimente conexe, pe care ne străduim să le concepem cât mai variat.
Anul precedent a ridicat ștacheta foarte sus, dar oferă în același timp o bază solidă pentru continuare. Dacă reușim să oferim, chiar și cu un singur zâmbet, un ropot de aplauze sau o experiență în plus față de anul trecut, pentru noi acest lucru reprezintă deja un mare succes. Adevărata valoare a Festum Varadinum este dată de aceste momente mici, dar de durată. Scopul nostru rămâne acela de a crea o experiență comunitară în care fiecare participant să regăsească momentele importante pentru el și la care să se poată gândi cu bucurie și după încheierea evenimentelor.
Festum Varadinum este punctul comun din viața Oradei. Vă așteptăm și în 2026, cu multă căldură și entuziasm, în acest punct! Haideți să îl construim împreună, pentru că povestea Festum Varadinum se scrie împreună cu publicul său. Ne revedem în primăvară! 🌸