La sfârșitul lunii septembrie 1864, după 48 de ani, compozitorul Hector Berlioz o vizitează pe iubita sa din copilărie, Estella, după un concert la Lyon. Fiica, ginerele și nepotul Estellei au fost prezenți la concertul de seară, deși capul familiei nu are nicio înțelegere pentru artă sau emoție și este preocupat doar de construirea propriei cariere. Singura din familia ginerelui pretențios care duce o viață înțeleaptă și echilibrată este bunica, care are valori clare și un bun simț al umorului. Pasionatul Berlioz, nemuritor în viață, trece pe la ea după concert. Trecutul prinde viață, prezentul este înghețat, viitorul… Astăzi, este aproape o așteptare socială să ne negăm vârsta prin chirurgie plastică, în căutarea tinereții. Dar orice vârstă este prețioasă. Ființa umană care îmbătrânește experimentează și înțelege cu o sensibilitate crescută că iubirea este cea care transcende sinele și prin care se realizează ordinea lumii. Pasiunea care izbucnește la bătrânețe este în principal o temă comică, pentru că este anacronică, dar atunci când este trăită din interior este o tragedie emoționantă, purificatoare.
